Azi nu mai stau la panda balaurii in vie, Putem sa mergem singuri si struguri sa culegem O sa privim cum seara pe campuri intarzie Si prea multa tacere noi n-o s-o intelegem.
Noi amandoi vom trece, strivind pe sub calcaie Pamantul care-o plange cu primii pitpalaci, Cand unii dintre struguri au miros de tamaie Ne-am agata bereta de fragezii haraci.
Pe ariile-arate un bou raneste seara Si nucile, de-acuma, usor vor da in parg Si sufletul ne doare ca se sfarseste vara, Vom merge noi cu ele, curand de tot, in targ.
Tu plangi, zarind o frunza murind sub filoxera Si plansul tau imi pare un cantec de demult, Iti prinde o floare mica, in piept, la butoniera Si inima iti bate, tristetea ti-o ascult.
Un cantec, ca o apa, din vale ne inunda, Puteam sa-ntoarcem calea si sa pornim spre sat Racoarea peste frunze se lasa ca o unda Sau ca o mana buna. Acum s-a innoptat.
Pe drumul catre casa, mai bine sa tacem
Si pentru rodul viei sa ne rugam in gand
Si vinul vechi din sticle sa mergem si sa-l bem,
Ca toata amintirea s-o auzim plangand.
|