In muschiul gros o vulpe a pasit cu botul ud De dupa pomi o flinta-o saruta cu alice, A sovait, s-a rasucit spre voci ce nu se-aud, Picioarele cazura cum cad lovitele popice.
A pus-o vanatoru-n sac, muiata-n sange Si-ntr-una-si fluiera pe camp cateii, incremenitul ochi se tot casca : parea ca plange, El darul il ducea-n orasul grav, femeii.
E in odaie iz de starv si de padure verde Sta moarta vulpe atarnata sus de use, Ca o lumina rosie care se tot pierde, Dintii loviti rasuna : ruginii catuse.
Pe-un umar mic atarna blana grea,
Iar botul ca pe-o tufa amiroase trupul
Si cade de pe hainele de catifea,
Cand vanatorul vine mai flamand ca lupul.
|