Lunga si stramta, spre coasta, catre Albanum, alearga
via mormintelor sparte. Apia cea dreapta si-antica.
Soarele-n sita de aur vantura colbul paiete,
pinul rotund zamisleste lumei eroice ganduri,
insa le-ndoaie mustrarea sterpei Campanii Romane,
scanteietoare-n arsita care nimica nu coace.
Este-nceput de februare; linistea e ca de sticla.
Lung, aqueductul lui Claudiu sprijina parca de umeri
muntii Sabini, mai aproape sub vioria urzeala.
Tremura langa o ruina un chiparos priveghere,
si maretia peirei totul iti invedereaza,
mortii de-i simti ca si-n tine, esti rasuflare de moarte,
iar stravezia tristete mare-i, atat de mare,
ca ti-e rusine de lacrami, plansul neplans se ascunde.
|