Monolog
Am doi prieteni, doi =trengari,
Pereche n-au in ara toata.
C`nd ne-nt`lnim, la zile mari,
To i trei, apoi o facem lata.
La cr`=ma-n col e loc =tiut
Ne-am int`lnit deunazi iara=i,
+i-am chefuit, =i-am petrecut,
Ca ni=te vechi =i buni tovara=i.
Dar intre d`n=ii s-a iscat
O mica cearta literara,
+i nu =tiu cum s-a int`mplat
Ca se facura foc =i para.
De altfel, e un obicei
Al lor, de c`te ori se-mbata
Dar azi erau =trengarii mei
Mai ind`rji i ca niciodata.
Eu =tiu sa beau =i sa petrec
+i cred ca-i cea mai buna arta;
A=tept, =i ceasurile trec
Ei nu mai contenesc din cearta.
Deci, chipurile, sa-i impac
M-amestec nechemat in sfada,
Dar p`n sa prind de veste, zac
Sntins pe trotuar in strada.
Ma scol =i, spre ru=inea mea,
Marturisesc, pornesc spre casa.
Ei sparga-=i capul dac-or vrea,
De-acuma prea pu in imi pasa!
Dar c`nd, in urma, am aflat
Ca vechii, bunii mei tovara=i,
Sn lipsa mea s-au impacat,
+i au intrat in cr`=ma iara=i,
Atuncea mi-am jurat in g`nd
Ca toata via a, p`n la moarte,
N-am sa mai beau cu ei nicic`nd,
Dec`t cu fiecare-n parte
|