In amintirea lui Stefan Petica =i a altora
T`rziu se face ziua, cur`nd se face seara
In odai a scunda din strada solitara.
H`r oage prin unghere =i patul la perete,
Iar l`nga pat, pe masa, h`rtii impra=tiete,
Si-n negura eterna, o lampa mititica
Abia ing`n-o raza, de-ai crede ca i-e frica
Ci totu=i nop i de-a r`ndul, ea arde cu credin a,
Si zarea ei hrane=te o dulce suferin a
In ceasurile triste de grea singuratate,
C`nd numai v`ntul pl`nge pe uli i departate
Atunci ea lumineaza pe-un t`nar st`nd la masa
Cum scrie =i cite=te sau c`teodata-=i lasa
Incet pe m`na capul Si cine =tie unde,
In care lumi =i vremuri g`ndirea lui patrunde,
C`nd cata-n zarea lampii ce-alaturea vegheaza
Si-i incununa fruntea cu firava ei raza
Dar c`teodata lampa, satula de veghere,
I=i p`lp`ie-n fe=tila lumina care piere
Si umbre cresc =i joaca pe ziduri =i podele
Tresare visatorul atunci privind la ele,
Oft`nd inchide cartea sau lasa manuscrisul,
Ca-n a=ternut sa-=i toarca pe intuneric visul
A doua zi se scoala, se-mbraca =i se duce,
Dar parca nu prea =tie cam incotro s-apuce,
Si-nfrigurat se-ntoarce in fiecare seara
In odai a scunda din strada solitara
Voi ma-ntreba i acuma, fire=te: cine-i oare
Acest copil salbatic, cu fruntea visatoare,
Adus de mine-n versuri cu arta-a=a subtila,
Ca, zugravindu-l, insumi i-am suspinat de mila?
O, l-am ghicit! va spune dragu a domni=oara,
Oft`nd =i ea la r`ndu-i, caci nu-i int`ia oara
C`nd ii rasare-n minte duioasa cuno=tin a,
Cu parasita casa =i via a-n suferin a,
Aceasta aratare din vechile poeme,
Ce nu cunoa=te ara =i nu cunoa=te vreme,
Acest erou romantic visat =i zi, =i noapte
De brudnicele fete cu min ile necoapte
Il =tiu =i eu! va zice bacanul cel simpatic.
E vreun impu=ca-n luna , un t`nar u=uratic
Ce scrie car i cu versuri, ei =i? ce-mi
pasa mie,
Ca eu doar nu sunt membru de la Academie,
Sa starui ca sa-i deie vreun premiu, la-mpacare,
Si-apoi c` i fac oferte =i care mai de care!
Nu, scumpa domni=oara, nu chir Sotir, baietul
De care este vorba nu face pe poetul,
Si chiar de umple-adesea caiete-ntregi cu rime,
Va jur ca p`na astazi nu le-a citit la nime.
E drept ca trece strada cu pa=ii cam nesiguri.
Si ochii c`teodata ii ard aprin=i de friguri,
Si e cam tras la fa a, =i pare cam anemic,
Si nici nu cred sa aiba vreun titlu academic
(Caci titlurile astazi la to i le-astupa gura),
E drept ca se ocupa chiar cu literatura,
Dar n-are m`ndre plete =i nu-i croit la moda,
Si daca-n haina poarta vreun c`ntec sau vreo oda,
Nu-s inchinate totu=i puternicilor zilei,
Cum a facut deunazi poetul Mercantili,
Nici nu discuta arta in col de cafenele
Si are-o sf`nta frica de pro=ti =i versuri rele.
El este, cum s-ar zice, un t`nar oarecare,
Copil preacumsecade, cu multa aplecare
La-nva atura: poate ar fi ajuns departe,
Dar p`n-acum, sarmanul, nu-avu, pesemne, parte
Crescut la umbra unei biserici vechi, la ara,
A i in eles ca nu e macar nepot de vara
Al vreunui st`lp al arii, =i, prin urmare, nu e
Impins de spete scara maririlor s-o suie
P`rin ii lui murira departe, in bordeiul
Deasupra carui, singur, mai sta de straja teiul
Ce i-a umbrit strabunii in zile mai senine
La umbra-i primitoare era a=a de bine!
Dar, din copilarie ramas orfan, baiatul
A fost silit din vreme sa-=i paraseasca satul
Si la ora= el insu=i pe sine sa se creasca,
Cum cresc mai to i orfanii in ara rom`neasca.
Azi da in familii lec ii =i scrie la gazeta,
Duc`ndu-=i via a-n studiu =i lini=te discreta.
Mai greu e insa iarna: doar la-nceput de luna
O muzica de flacari in soba-i daca suna
Si-arunca prin odaie un z`mbet cald ce-mbraca
Intr-o lumina dulce fiin a lui saraca,
Inc`t chiar =i surtucu-i, ie=it de ploi =i soare,
I=i ia atunci un aer voios, de sarbatoare
Incolo, totdeauna atotstap`n e gerul.
Zadarnic soba veche mai strajuie ungherul,
Si-adesea ii inghea a cerneala-n calimara
Dar via a asta totu=i nu i-ar parea amara,
De n-ar cunoa=te lumea cum este prea de-aproape,
Si-n ea n-ar fi nici oameni mi=ei, nici versuri
=chioape
Deci, cum venea spre casa, intr-un amurg de
toamna,
Il ia cu frig din spate El, ne=tiind ce-nseamna,
Nu vrea sa bage-n seama ca nu-s chiar semne bune
Dar nop ile =i lipsa incep sa se razbune:
O boala nemiloasa, incet, pe-ascuns, il sapa,
Si iata-l, stins =i palid, pa=ind tacut spre groapa.
E obicei acuma sa faci s-apara-o z`na
Ce vine-nduio=ata iar diafana-i m`na
Sa-i netezeasca fruntea cu dragoste de sora,
La via a rechem`ndu-l in cea din urma ora.
Ci z`na nu s-arata in chilioara trista
De unde sa s-arate, ma rog, c`nd nu exista?
A=a, o vreme d`nsul bole=te din picioare
Si nimenea pe lume nu l-a-ntrebat ce-l doare,
P`n ce-ntr-o diminea a vecinii mi-l aflara
Mort in chilia scunda din strada solitara
O, Doamne, c`te visuri =i-av`nturi mari infr`nte
Pe veci sunt os`ndite cu el sa se-nmorm`nte!
Se spulbera-n risipa ar`nii o comoara,
Si nu-i int`ia=i data, nici cea din urma oara.
C` i tineri ca =i d`nsul nu cad a=a, victime,
Ca nime nu-i cunoa=te, =i nu-i iube=te nime,
Ca florile plap`nde ce n-au dec`t o vina:
S-anun e primavara ca trebuie sa vina
Dar eu n-acuz pe nimeni de-aceasta nedreptate!
Nu os`ndesc pe nimeni. Stiu ca-n societate,
Ca =i-n intreaga fire, este-o economie
De for e ce se leaga, ca unul dintr-o mie,
C`nd nu-=i gase=te locul, de aur fie-i versul,
De dragul lui o lume tot n-o sa-=i schimbe mersul.
Nu os`ndesc pe nimeni, pe nimeni, o repet.
Ce-am vrut sa spun atuncea in versurile-aceste?
V-am spus adevarata =i jalnica poveste
Cum se incheie-adesea o via a de poet!
|
