Necunoscuta !
Te-am intilnit intr-o seara ;
Privirea ei pierduta
Avea ucigatoarea para
A visului zdrobit pe totdeauna,
A, tristul vis, zdrobit pe totdeauna !
Tu erai singura pe cale
Asa cum intr-un asfintit de soare,
in negrul cadru plin de jale,
Pe marginea intunecoasa de carare,
O cruce se inalta singurateca,
O, crucea alba si singurateca !
Parul tau tremura
Ca o superba noapte orientala
In care s-ar inflacara
Splendoarea tragica din vechea sala
A orgiilor de curtezane,
Orgii aprin«e de curtezane !
Fata ei avea
Torturatoarea suferinta
A unui inger ce ar cadea
Din culmile albastre de credinta,
in noaptea grea si fara visuri,
Grozava noapte omoritoare de visuri.
Un crin de-argint plingea
Pe alba tunica de fecioara
La pieptul in care murea
Suspinul visului de seara,
Ca imnul unei religii disparute,
Sfisietorul imn al unei religii disparute.
Si intreaga ei faptura
Parea vedenia mistica, duioasa
Si dulce-n magica natura
Din seara trista si frumoasa
A unei sfinte indurerate
Si a unei lumi apuse si uitate.
Eram un peregrin pierdut
in pulberea viselor mele spulberate
Si am trecut,
Ca peste niste foi uscate,
Pe dinainte-ti, palida madona,
Si palida si trista si tinara madona !
Ma tortureaza acum
in neagra mea singuratate
Suavul si dehcatul tau parfum
Si toata strania-ti voluptate,
Ca imnul unei religii disparute,
Sfisietorul imn al unei religii disparute.
Si ma apasa greaua povara
A visului nesfirsit intilnit in cale
Sub chipul tau, fecioara,
in seara calda si plina de jale.
O, tristul vis zdrobit pe totdeauna!
Ispititorul vis pierdut pe totdeauna !
|