Stefan Silva
Mi-am dat pamantul de la Cruce,
La straini pe cativa lei,
N-am crezut c-o sa m-apuce,
Zile negre si ani grei.
Acum sunt om fara de tara,
Pribeag prin lume si flamand,
Ce ratacesc prin lumea larga,
De mult de tot si de-atunci plang.
De dorul tau iubita tara,
Dupa ai mei, dupa pamant,
De dor de tricolorul care,
Mai flutura acolo-n vant.
Acum sunt om fara de tara,
Strain prin lume, dus de vant,
Ce port pe talpa grea povara,
Dor de pamantul meu cel sfant.
Eu port pe talpa dorul ierbii,
Ce n-o gasesc pe unde sunt,
Si port in suflet basmul iernii,
Ce-l ascultam la soba stand.
Acum sunt om fara de tara,
Sarman prin lume, fara rost,
Ratacitor prin tari straine,
Nici nu mai stiu pe unde-am fost.
Eu port in spate dorul tarii,
Care-am vandut-o la strain,
Si port in suflet dorul mamii,
Si plang intr-una si suspin.
Eu sunt plecat de mult de-acasa,
Nici nu stiu cand si nici si cum,
Mi-e dor de floarea din fereastra,
Si de marul de la drum.
Mi-e dor de ouale de Paște,
Ce le ciocneam cu fratii mei,
Mi-e dor de holda de la Cruce,
Care-am vandut-o pe doi lei.
Mi-e dor de Seara de Craciun,
Cand colindam prin satul meu,
Si-l asteptam pe Mos Craciun,
Si-l preamaream pe Dumnezeu.
Mi-e dor de Slujba Invierii,
De la Biserica din sat,
Si port in pieptul meu durere,
Pentru tot ce am lasat.
Mi-e dor de banca de la strada,
Unde-ascultam pe cei batrani,
Mi-e dor de nucul din gradina,
Si de floarea de salcami
Pamantul tarii nu se vinde,
El este sfant si-mprumutat
De la nepoti. E locul unde,
Comoara tarii-au ingropat.
Eu l-am primit de la bunicul,
Cand a plecat la locul lui,
E lege sfanta ca pamantul,
Ramane-n trupul neamului.
Cel ce calca legea sfanta,
Dand pamantul la strain,
Duce viata de osanda,
In amar, suspin si chin.
|