Vom adormi atunci si zile lungi vor creste din trupurile noastre, stralucitoare fugi pe-asfaltul mut al diminetii
Fara lacrimi se plange durerea cu un ochi tot mai clar, tot mai pur,
cu o moale lumina picurand in ureche, fara vorbe timpuri de aur se spun
Un verb al iubirii de pe buze
cade usor si se lasa in urma
un abur subtire:
un vazduh va fi somnul,
o apa, un zvon
alunecos si sfant ca de albine
Fantanile sunt galbene in noi
si se rotesc inalt, inalt
ca niste sori
ca zile usoare, ca niste ceturi
luate de vant:
fara clipe
se face adanc, mai adanc
|