Afara ploua;Mahnitii nori sed plangand,
Ingramadindu-se pe bolta cereasca
Si-amagesc copaci, si-asa mustrati de vant,
Ca nu vor sa desfrunzeasca.
Strabatut de stele, cerul trece in amurg,
Si-un trist luceafar ,in vazduh sta si suspina,
Printre crengi se vad lacrimile cum ii curg,
Lacrimi pline de lumina.
Intr-un fel, ni se-aseamana povestea,
Si eu stau si oftez plin de melancolii,
Iar cel mai mult ma-ndurereaza vestea,
Ca ai plecat si nu mai vii.
Ai plecat si nu te-ntorci,draga mea iubita;
M-ai lasat singur, doar cu ecou-ti stins,
Cu a mea inima amara, necajita ,
Si cu-n tablou sters, ce vesnic l-am atins.
Ah! Cine mai sta la asfintit sa-mi spuna,
Lungi povestiri si vorbe sa ma-ncante,
Sa-mi zica un cant frumos la clar de luna,
Dar acum,cine sa mai cante?
De ce oare iubito, nu esti cu mine iara,
Amandoi sa ne-amintim de-ntreaga viata,
Sa ne facem iluzii ce-o sa piara,
Ca stelele-n dimineata?
Fara fericire, doar cu lacrimi, doar cu dor,
Stand mereu oftand,cu nostalgie de nimic;
In inima avand doar un suspin nemuritor,
Dar adevarul doare, cat de mic.
De ce oare iubito, nu esti cu mine iara,
Amandoi sa ne-amintim de-ntreaga viata,
Sa ne facem iluzii ce-o sa piara,
Ca stele-n dimineata?
|