Urasc cuvantul, cerule,
dar locuiesc in el!
nici pe mine nu ma pot atinge.
ma inclesteaza ca gura unui lup.
visarea, rana, dragostea.
le tes cu verbe -
dar suflarea stelelor o scriu
cu litera tarzie
ce dulce pluteste
in linistea sangelui
nevorbit!
m-a sculptat oare intrebarea
sau raspunsul mut?
imi mistuie aripa
un grai.dincolo de pamant,
dincolo de mine.
Cautati-ma in moartea intelesurilor,
cand voi curge
fara murmur,
fara soapte,
pe-o felie de luceafar.
si totusi.prin verb
ma altoiesc
de nobilul trup ceresc -
astepand un sens
in arderea glasurilor
de fier!
ma doare basmul
povestit fara tacere.
si inima strecurata prin vers. |