ți-am pictat lacrima
pe ritmul unui vers
trecator, intunecat,
ca dorința de omenesc
a zeului-amant!
ochiul mi s-a rasfrant
in amurgul venerelor
otravitoare si ceresti - imi creste iubirea de arama,
ma strange cu glasul ateu,
imi smulge omenirea!
m-am asezat la capul
unui cadavru de romanța
din care mai curgea
un iz de soare -
si ma durea dezacordarea
sangelui nesarutat.
-Danseaza cu mine,
copil al neființei!
strig eu amorului destramat
in rani si focuri.
-De ce, copila arsa?
vrei si tu, ca multe alte stele cazatoare,
sa gusti țarana rosie
a buzelor ce mor? |