Si ce-am sa zic
in viata asta de lumina
refuzata, rasculata
din veci in veac
p-amurg de gand?
oare cine sa-mi mai strige
scrierea nescrisa
in glas spart in pietre
inca nesculptate
pentru epitaf?
cine-mi poate oare
intoarce necuvintele?
nu-mi mai goni gandul.
el sa imi sopteasca
nespusul
necuratul.
ca eu sa pornesc pe drumul
arselor ceasloave
si-al nevrutului cantec!
necunoscutul mi-a soptit
sa-mi sterg sangele lumii
de pe tampla veche,
sa pornesc pe urma
patimei uitata-n intrebari,
sa torn amintirea
in nesfarsit raspuns
fara sa-mi duc
dulcea pieire in
vaile de dincolo,
ci s-o sfarsesc aici.
intr-un sarut strivit de crucea
rasarita-ntre gene
ca sa mai pot o data
striga spre ceruri
povara ce am dus! |