Ma invelesc intr-o dorința.
urma nimicului
arde framantarile -
din universul pururi
cu Ochiul logodit
o mana iese,
strivindu-mi
respirarea.
Orbire.
Imi smulge inima
si o arunca
in albastra liniste
a stelelor -
iar Eu
raman ce-am fost,
cadavrul cusut
de argila,
pasarea dormind
in noroi.
Orbire.
In dulcea arsura cereasca
ma intind dupa umbra
pulsului neobosit al
pleoapei de
luceafar!
Orbire.
Suspendat de
ombilicul secundei
inghețate,
suflul meu dezordonat
isi striga inima
fugara. |