Trec versuri peste mine, reci, calatoare,
dar vremea e de ras,
nu scris!
sa zburde, policroma,
visarea vagaboanda
si eu sa-mi strig
infiorarea
pe aprigi culmi
si-n vechi taverne,
in limba zeilor rebeli!
un cer regesc
sa-mi fie viata nebuneasca
din care sa sorb
luceferii in dansuri!
pamantul sa-l cant
in harfe stranii
si razvratiri de glas
incrucisat cu crime si idile.
mi-au curs neintelesurile-n craniu
dar ma intrupez
in semnul de-ntrebare
mazgalit pe pergament
si plutesc pe poezia
albastrului anahoret.
sunt clipa!
sunt inima!
sunt haos!
sunt eres!
nu pe hrisoave aruncate
vreau sa visez romanta
neintelesilor
cautatori de luna,
ci-n sangerari si tunet si joc de rani
sublime,
sa nu-mi urle demonul
dorintei
ca l-am intemnitat!
patima.
da-mi rosul cel frenetic
si minte-mi mintea.
nu vreau sa pier
decat in sanul tau. |