O femeie plange in stanga mea,
Vaduva cu sapte copii, masa le incropeste cu aer,
barbatul cu mainile batucite de munca aspra
se plange in dreapta mea, nu mai pot respira,
mai sus puscariasul politic plange,
gratiile ma ingroapa de viu,
profesorul de la etajul intai creioane ascute pe ascuns,
noi simboluri invat copii sa-si scrie pe retina
"vreau dreptate, libertatea mea, visarea mea".
Oamenii plang, neauziti plang in spatele blocurilor, ssst,
taci, vei fi auzit, judecat, condamnat, taci .
Pe scara unu,la etajul trei,unde locuisc, pe trepte
vezi, e o durere cu plusul plesnind,
n-o calca, ocoleste-o cu indurare .
A indoi plugarul cu biciul, rob sub pamant,
a-l inlocui cu plombe, a-l picta inapoi
ca o plutire cu cimilituri,
bautor de plictiseala si inghetare,
a-i lua placerea nascatoare de fiori
stapan de pamant,
zice, e o blasfemie, o rana,
imi vine sa poftesc poetul la masa
sa frunzarim versuri fantaste ca o precipitatie grabita,
torent in fasonare, in masurare, un radar cu raboteza,
dar n-am un imperiu al meu puternic ci o brazda,
o rabla de luceafar care scoate fum,
o noapte puslama rafinata,
ponderat, invit la cafea o podidire de-apus,
o argintire cu barba si favoriti, dedemultul
un ieri in rate egale, nu plange omule, sopteste,
ia-ti libertatea,
o putere a tacerii creste ratiunea si o reproduce muscata in feresti,
foamea devenirii cu materialismul nu semneaza contractul de a fi .
|