Scafandrul din lacrima

Smaralde in spirale de ape =lefuite,
ca ochii mari, de fata, clipesc intre corali
=i degetele tale sunt albe stalactite
in pe=terile apei, printre luceferi pali
Metale generoase, stelare roci, liane
te-nconjura subtile, =i-n lacrima patrunzi.
Incunun`nd izb`nda visarilor umane,
ca-n propria- i statuie-n arama ei te-afunzi!
E-o lacrima-a triste ii
Ca scutul de razboinic, de sabii spart, boltita,
e lacrima amara in care-naintezi,
meduzele ê cadavre de stele ê se agita
=i-n urma lor, coclite funingini cad, zapezi.
Sur`suri stinse, umbre de flori, c`ntari nespuse,
cle=taruri ame ite de soare zac in scrum
=i numai mon=trii marii cu ve=tedele buze
mai ron aie nisipul ceta ilor de fum
Sa scaperi din amnare, ca o padure, arda
priveli=tea acestor ruini. Sub ceruri largi,
cupola-n care inca mai doarme apa moarta
=i inveli=ul rece, al lacrimii, sa-l spargi!
Vorbindu-=i parca sie=i, un om, pe plaja arsa
de razele de aur, de selenara nea,
int`rzia, cu m`na spre-al marii drum intoarsa.
çPoetul e scafandrul din lacrimaa, spunea.