Colindele-s copiii celor care
din trupul nostru n-am rodit copii,
le urmarim cum cresc cu frun i de sare
=i coastele, ca sarea, stravezii.
Ce crin-muiere carnea mea iubi
de te-a ivit cu clinchete amare,
colind firav? De ce c`nd te faci mare,
din mine te desprinzi, copile? Si
de ce te-adaugi multelor himere
pe care cu m`ini lacome le cer,
iar ele-s aripi de coleoptere
ori pururi schimbatoare flori de ger?
Triste ea mea? E singura avere
(care- i ram`ne ie, Leru-i-Ler
|