Timpul curge din cochilii
peste arm, peste nisipuri,
cum, inceata, i=i desprinde
frunzele sarate, marea.
R`zi =i glasul se consuma,
gale= risipit in alge,
c`nd pe fruntea ta simt umbra
m`inilor ce te regreta
Ale numelui silabe
mi le ui i pentru o clipa,
in memorie le lepezi
ca pe ni=te scoici absurde,
=i-apoi ma rechemi, cu spaima,
intuindu-mi cu privirea
chipul zg`riat de-un tremur
stins al altor gene-amare
Si, imboga i i de umbre,
arcul v`rstelor vibr`ndu-l,
ne imbra i=am, c`nd curge
timpul din cochilii sparte
|