Domnului Charles Baudelaire
Intr-o gradina-a verii ucise-nt`rziam
cu tine, sub cupole aproape sa se rupa
ins`nger`nd in unghii gutuile din ram
ca inainte parca, de dragoste. Si dupa.
Livada cunoscuta, alene se turcea ê
goi, pepenii in vrejuri roteau lucite fese,
iar trandafirul galben, ce se usturoia
in stratul de legume, printre c`rciumarese
Parea o rana noua in carnea unui mar
cu suparare supta de musca-odalisca
=i mii de rani, rubine, se zugraveau sub zari
ca-n coviltirul verde al carelor de Lipsca.
Cazu o para-n f`nul in calea noastra str`ns
ce-=i p`lp`ie, rotunda, de baie=i a, crupa
cu pielea spintecata de d`re lungi, de pl`ns
ca d`rele triste ii ce cariaza cupa
Mari s`ni de bube, strugurii verii, in ciorchini,
chemau din teci de zahar miasmele =i viermii
=i se sculau, destinse, amare radacini
intunec`nd livada in vecernii
I i aminte=ti de st`rvul, al ve=tedei gutui?
Sticlea, malai de oase, ca st`rv al unei h`rce,
Intredeschise coapse ivea, copturi verzui
de piersica ajunsa sub boturi de nap`rce.
Aromele defuncte duhneau cu duh schimbat,
dospeau, domnind in cojile ranii, ca-n cochilii
in craniul orb, al fructei de ploaie despicat ê
cu puturoase mirturi =i putrede vanilii.
Un st`rv. Al sevei, poate, al apei- intirim?
A= vrea sa- i aminteasca fluidele tipare
ale iubirii-atinse de declin
care ram`ne vie in noi. Nepieritoare
|