Cu focul stins,
cu tigarile pe sfarsite, cu marele frig zgaltaindu-mi
fereastra -omul din colt, batrana doamna care sterge vitrinele atelierul de bobinat
au fost ultimii care s-au gandit la mine, la sangele meu care stinge lumina in salile de
cinematograf, la viata mea care isi cere iertare.
Ca pe o mangaiere mi-au daruit o patura veche. Cu nesfarsita blandete mi-au adus mai aproape
chibriturile, bidonul cu gaz. Dupa puterile lor mi-au trimis ani de zile scrisori.
sa am cu ce aprinde focuri zadarnice la marginea marii.
Cu cenusa unui imperiu mi-au vopsit fata.
De la robinetele casei mi-au dat sa beau indeajuns.
Cu lanturi de flori de camp mi-au legat mainile -
cu lanturi de imortele
m-au acoperit ca pe unul de-al lor.
Cu focul stins in vechea mansarda,
cu tigarile pe sfarsite, cu lupii la usa
(ah, la flacara coltilor lor mi-am scris o viata intreaga
poemul), dupa ce am urcat un munte de plumb litera cu litera sunt singur si in tacerea din jur aproape as putea sa luminez.
|