Toata iarna am scris la povestea vietii mele,
la poemul pe care trebuie odata si odata sa-l termin.
intr-o cafenea ieftina de cartier, pe acoperisul
atelierului de bobinat
ca un lacatus incovoiat, ca o bruta de ceasornicar
am lucrat Ia el fara mila. Afara ningea si eu imi incalzeam mainile la caldura lui. Afara se intuneca si cuvintele imi luminau
degetele si fata.
L-am scris pe coaja copacilor. A doua zi
am auzit de departe zgomotul sacadat al topoarelor -
de departe am simtit mirosul spirtului
si al focurilor de tabara. L-am scris pe fosnetul ierbii. A doua zi
am simtit larma vesela a cosasilor - de departe am simtit in nari mirosul campului proaspat arat.
Toata iarna am lucrat la povestea vietii mele. Haide, mi-am zis, odata si odata tot va trebui sa infrunti
realitatea; odata si odata va trebui sa te desparti de acest poem!
I l-am aratat omului care pazeste rezervoarele cu apa
ale orasului si acela mi-a spus ca seamana cu povestea vietii lui i l-am aratat marelui mutilat de razboi si acela a recunoscut ca are chiar sangele sau.
Haide, mi-am zis, cu poemul incheiat, cu ochii injectati, cu otrava pe masa - vei putea acum si tu sa te bucuri, acum vei putea si tu sa adormi linistit.
Prietenul l-a citit si a spus ca lui i s-a intamplat un lucru ingrozitor, ca el nu l-a putut termina niciodata de teama ca lucrul acela sa nu se repete.
Eu l-am terminat intr-o singura zi ca sa nu mi se poata intampla nimic, ca sa pot trai in sfarsit de-acum fara el
Astfel reincepe noapte de noapte poemul.
|