De zeci de vieti il cheama
Pe cel fara virsta, fara tarm. fara vama,
Din singuratate.
Are sa vie vintul, poate,
Cu sulurile desfasurate.
Poate o umbra alba
Cu luna in salba.
Poate veni pasarea instelata
Cu aripa taiata,
Acvila, drumeata
Prin tarina si ceata.
Poate vintul marii, pribeag pe talaz.
Nu venise pina la amiaz' N-a venit nici pina la toaca. Strigatul in pustiu incepuse sa taca. Paianjenii, preoti si arhierei, Puricind odajdiile de scintei, In arcul streasinii de la cerdac, Le cirpeau cu ata si ac.
intr-un plop cu turla subtire
Corbii-si alegeau minastire.
Misunau omizile-n albii uscate
De ape adevarate.
Luna sparta
Cazuse-ntr-o scorbura moarta,
Ca un urcior de lut.
Cind a venit? Cind a trecut?
Nu era vint.
Nici pasare, nici de cer, nici de pamint.
Nici om, nici vis. Era ca un lucru scris, Faptura de soapta si scama. Se urzeste, se destrama. Ca o licarire de icoana. Avea inel, cu o broboana Ca o maceasa, privirea amara De caprioara. Zimbetul intristat.
L-ai asteptat. Ai adormit. A venit. A plecat.
|