Sufletul meu isi mai aduce-aminte, Si-acum si nencetat, de ce-a trecut, De un trecut ce mi-e necunoscut. Dar ale carui sfinte oseminte
S-au asezat in mine far' sa stiu, Cum nici pamintul stie pe-ale lui, in care dorm statui linga statui Si-i zavorit sicriu linga sicriu.
Un murmur nentrerupt, de epitafe. Cari mai straine, care mai sonore. Prin aer, timpu-i despartit de ore, Ca de mireasma lor niste garoafe.
Tacerea vocile si le-a pierdut, Care-o faceau pe vremuri sa rasune, Aud tarina doar a vocilor strabune, Cum se desface, cum s-a desfacut.
Si, citeodata, totul se desteapta, Ca-ntr-o furtuna mare ca Taria Si-arata veacurile temelia. Eu priveghez pe ultima lor treapta.
|