Paianjenul visarii parc-ar sui cu frica. Parc-ar calca pe firul nadejdiilor intins, Care-si scoboara virful, pe cit i se ridica Un capatii in haos, de-o stea, de unde-i prins.
Singuratatea-n zale mi-a strajuit cavoul Ales pentru odihna ranitului ostean. Si i-a cules auzul catifelat ecoul Cu sase foi, al frunzei cazute din castan.
De mult pazeste cripta si pragul ce scoboara, Dar vremea, nentrerupta de morti si craci uscate. Prin miinile tacerii, de ceara, se strecoara. Ca un fuior de pulberi si brume deslinate.
Puse-n virtejul ritmic al unui singur vers. Ar mai simti Cadenta, de-a pururi ascultata. De valuri si de ceruri, egale-n pasul mers, Cind s-ar opri secunda si inima sa bata ?
|