Bacilul lui koch

Stiind mai dinainte ce toata lumea stie,
Cu voia dumneavoastra ne-abatem de la moda
Si-n loc de conferinta, veti asculta o oda.
Prea onorate doamne,
Distins auditor!
Subiectul odei mele e-atat de-ngrozitor
Ca biata-mi Muza, alba de spaima si uimire,
Cand i-am cerut concursul, in loc sa ma inspire,
S-a dat pe langa usa, a pretextat ceva
Si-a disparut adio! M-a parasit asa,
Cu calimara plina de noapte si de proza.
E vorba de bacterii si de tuberculoza,
E vorba de bacilul lui Koch
Precum vedeti,
Un subiect anume facut pentru poeti!
O, nu va fie teama si dracul este negru
Cand sta sa-l zugraveasca un iconar integru,
Dar ici un pic de galben si dincolo putin
Albastru si pe gura o dunga de carmin,
Cu toate c-adineaori parea insuportabil,
Din drac urat si negru devine acceptabil.
(Dar nu fac oare zilnic cucoanele si ele
Cam tot acelasi lucru pe propria lor piele?
Ba fac asa chiar domnii de genul femeiesc)
Bacilul despre care as vrea sa va vorbesc
Se afla-aici in sala stiu bine ca m-asculta,
Dar nu vrea sa-si tradeze prezenta lui oculta.
Intrarea n-a platit-o fiindca-i mititel,
Dar unde-i lume multa acolo e si el!
Incognito ca regii si nepoftit patrunde
In orice fel de casa; il intalnesti oriunde:
In berarii, pe strada, la cinematograf;

Ii place sa se joace cu alti bacili in praf;
Se duce la plimbare cu trenul, cu tramvaiul,
Si peste tot se tine de bietul om ca scaiul,
In fabrica, la scoala sau pe trotuar hai-hui,
Dar peste tot isi vede de-afacerile lui!
Isi da ades pe credit persoana lui culanta
Cu o scadenta lunga, cand nu e galopanta,
Regia de tutunuri ii face mult rabat;
La bauturi spirtoase e cointeresat;
Din orice-abuz profita La panda, invizibil,
In lupta mare-a vietii e mic, dar e teribil
Si chiar atunci cand pare ca doarme, e destept,
La primarii el este „consilier de drept“
Si, tare-n atmosfera comunelor urbane,
E cel mai mare dusman al speciei umane
Prea onorate doamne!
Cand tin acest discurs,
Dac-ati vedea ca intra in sala-aici un urs,
N-ati navali afara prin usi si prin ferestre
Utilizand cu totii resursele pedestre?
De ce? Fiindca-i mare si foarte fioros
Bacilul lui Koch insa e mai primejdios!
Dar fi ndca nu se vede si fi ndca e prea mic,
Nu sperie pe nimeni
Sa judecam un pic.
De-ar fi cat Himalaia ori numai cat aluna,
Cand stii ca te omoara, mic-mare nu-i totuna?
Sa-mi spuneti dumneavostra: ce importanta are
Cand un talhar te-mpusca, daca e mic sau mare?
O fi el mic, bacilul da-i rau! Pe langa el,
O biata matahala de urs e ca un miel.

Cati oameni mor, de pilda, in fiecare tara
Mancati de ursi? Trei-patru
Pe cand aceasta fiara,
Acest vrajmas de moarte al genului uman
Ataca si distruge pe fiecare an
Nu zece, nu o suta ci mii si mii de vieti,
Ci zeci de mii si sute de mii de tinereti ”
Ca judecandu-l dupa ispravile lui crunte
Si dupa lacomie, apare cat un munte!
Un monstru, un balaur incolacit in spatiu
Ce-nghite fara mila, inghite cu nesatiu
Si tot nu-i mai ajunge, tot nu mai e satul
*
Cu voia dumneavoastra, l-am insultat destul.
Ar fi acum momentul sa-l punem sub o lupa
Sa stim: ce forma are si cu ce se ocupa?
Dupa savanti si medici ca doctorul Argon,
Bacilul se prezinta sub forma de baston
Dar bolnavii, saraicii, spun doctorului Ciuca,
Ca lor li se prezinta sub forma de maciuca!
Ce-i el de fapt? Un zero, un fel de varcolac
Nici cat un ou de musca, nici cat un varf de ac,
Ceva asa, cilindric Regret ca nu gasesc
O creta si-o tabela ca sa vi-l zugravesc.
S-a zis ca face parte din regnul vegetal,
Dar eu nu cred fiindca nu-mi pare natural
Sa fie din aceeasi familie cu floarea,
Sa fie var cu macul si ruda cu cicoarea,
Cu gingasa mimoza, cu palidul narcis
Ar insemna ca-si face familia de ras!

Nu, nu prea are alura de planta dimpotriva:
Ati intalnit vreodata o planta agresiva?
Vazut-ati dumneavoastra o floare sau un pom
Sa sara din gradina si sa se dea la om?
Ori ati putea concepe vreun fel de ciupercuta
Ce sta sa se rapeada, cand nimeni n-o asmuta?
Dar, in sfarsit, s-admitem ca scarba asta mica
Ar mosteni-n caracter ceva de la urzica,
Nu prea importa regnul din care face parte
Cat mai cu seama felul cum stie sa se poarte.
Distruge-n organisme tesuturile vii;
Se instaleaza in trupuri firave de copii;
Il poarta-n nas si-n gura aproape-orice persoana.
Dar el prefera pieptul de fata diafana
(Desi nu-i prea rezista nici cei mai mari atleti).
Si curios! el are de mult pentru poeti
Un fel de slabiciune s-ar zice ca anume
Ii place sa distruga ce-i mai de pret pe lume!
De obicei, traieste la umbra. Scos la soare,
Devine melancolic si, cateodata, moare.
Dar nu intotdeauna. Uscat ca o mumie,
Ades, de suparare, el cade-n letargie,
Devine colb, se-nalta pe-un strat de aer moale,
Pluteste-n atmosfera si dand mereu tarcoale
In jurul nostru, iarasi gaseste un cotlon
Si capatand viata devine iar baston!
Savanti-l studiaza facand din el culturi,
Un fel de gelatina un soi de racituri
Pe care stau microbii ca-n sanul lui Avram
Si se-nmultesc acolo in voia lor
Uitam!

El dragoste nu face. Cu omul in contrast,
Bacilul lui Koch este surprinzator de cast.
Dar cum se inmulteste atunci? Prin ce minune?
Prin sciziparitate sau prin diviziune:
Se rupe-ntai in doua apoi se face-n patru
Si-n noua luni e-n stare sa-ti umple acest teatru
Cu fii, nepoti, nepoate, si socri mari, si frati,
Si veri, si verisoare, si cuscri, si cumnati,
Ca nici un fel de baba (de-a lor) n-ar fi in stare
Sa-ti spuna a cui este si cate neamuri are!
*
Prea onorate doamne!
Doar cateva cuvinte,
Si-am ispravit (v-asigur ca nu mi-am pus in minte
Sa va servesc bacilul lui Koch o noapte-ntreaga).
Cum toata lumea stie, microbul se propaga
Prin aer, prin contactul cu un bolnav in casa,
Prin lapte si prin carne de vaca ofticoasa,
Dar mai ales sarutul, cand cade pe-un teren
Prielnic, raspandeste agentul patogen.
Deci n-ar fi rau, fiindca prudenta e de aur,
Sa va feriti din calea acestui mic balaur
Si orice om cuminte sa cugete mai des
Ca n-are nici o graba si nici un iteres
Sa moara de ftizie
Ca poate sa-si aleaga o alta maladie
Sau poate sa-si dea singur in cap c-o caramida,
In caz cand existenta ii pare insipida;
Dar daca-i place viata si soarele, atunci
E bine sa respecte aceste vechi porunci,
Mai sigura, mai prompta si mai putin stupida (n. a.)

Pe care medicina de-un veac i le prescrie
Si dumenalui se face mereu ca nu le stie:
Sa nu stai toata ziua varat cu nasu-n scripte,
Iar laptele si carnea sa fie bine fripte.
In orice alimente si-n orice bautura
Sa puneti acid fenic nu mult: o picatura
Si cel putin o data la doua saptamani
Tot omul sa se spele pe fata si pe maini
La posta sau la gara (si-n orice loc murdar)
E obligat tot omul sa scuipe-n buzunar,
Ca pe podea nu-i voie decat in caz de boala
Iar cand te duci la teatru sau intri in vreo scoala
Si aerul de-acolo iti pare echivoc,
E mai recomandabil sa nu respiri de loc
Acei ce au bronsita sau tuse magareasca,
De semenii lor teferi grozav sa se fereasca!
Sa nu-si mai piarda noaptea cu lucruri nepermise,
Sa tina toata iarna ferestrele deschise
Iar vara sa se duca la aer, la Sinaia,
Sa steie-nchisi in casa, c-afara-i uda ploaia
Pe langa asta-i bine, cand suferi de-anemie,
Cu propria ta viata sa faci economie.
De nu vrei ca la urma sa te trezesti mofluz,
Evita surmenajul si orice fel de-abuz,
Rareste-o cu tutunul, mai lasa bautura!
Iar daca, din pacate, vrei sa-ti apropii gura
De epiderma unei persoane din elita,
Oricat ar fi persoana accea de grabita,
La locul ce urmeaza sa fie sarutat
Sa dai intai c-o carpa muiata-n sublimat.
Ori, ca sa fiti mai siguri de viata, eu va zic:
Nu sarutati nici mana, nici gura, nici nimic!