Prin undele holdei si campi de cucuta,
Fugarii-au ajuns in pustie
La ora cand luna-n zabranice, muta,
Intra ca un taur cu cornu-n stihie,
Si gandul meu gandul acestora-l stie:
In imparatie de intuneric si lut sa se faca
Gradina avuta si curtea saraca.
Cetatea sa cada-n namol,
Pazita de spini si de gol.
Usca-s-ar izvoarele toate si marea,
Si stinge-s-ar soarele ca luminarea.
Topeasca-se zarea ca scrumul.
Funingini, cenusa, s-a acopere drumul,
Sa nu mai ploaie, si vantul
Sa zaca-mbrancit cu pamantul.
Subolii si viermii sa treaca pribegi
Prin starvuri de glorii intregi.
Sa fete in purpura sorecii sute.
Ganganii si molii necunoscute
Sa-si faca-n tezaur cuibare,
Satule de aur si margaritare.
Pe strunele de la viori si ghitare
Sa-ntinda paianjeni corzi necantatoare.
Intai, insa, viata, bolind de durata,
Sa nu inceteze deodata,
Si chinul sa-nceapa cu-ncetul.
Sa usture aerul greu, ca otelul.
Sa schiopete ziua ca luntrea dogita,
Sa-ntarzie ora in timp sa se-nghita,
Si, nemarginita, secunda
Sa-si treca prin suflet, gigantica, unda:
Pe sarma taioasa-a veciei, in scame
Si rumegatura sa vi se destrame.
Gatlejul, fierbinte de sete,
Sa cate scuipat sa se-mbete,
Si limba umflata-ntre buze
Sa linga lumina si ea sa refuze,
Si-n vreme ce apa din sesuri se strange,
Sa soarba-n mocirla copitelor sange.
Si strugurii viei storsi cu muscatura
Sa lase in gura coptura.
Coboara-se cerul, furtuni de alice
In camp sa v-alunge cu stelele-n bice.
Despice-se piatra in colti mici de cremeni,
Vartej urmarindu-i pe semeni.
Odihna cerandu-i, pamantul sa-ntepe
Ivindu-se serpii cand somnul incepe.
|