Din pietre sterpe si uscate Un fir de iarba s-a ivit, Si virful lui in infinit A cutezat, strain, sa cate.
Nascut dintr-un crimpei de soare Si o farima de pamint, Firul gingas, curat si sfint, A-mbobocit si-a dat o floare.
Strivit in ulita mareata, Secat de drumul de asfalt. El e de felul cerului inalt, Care soptind ii spune si-l invata.
El, multumit ca drept merinde l-aduce lapte noaptea in pahar, Se bucura cind si-un tintar De motu-i auriu se prinde.
|