Paianjenul visarii parc-ar sui cu frica Si ar calca, pe firul nadejdilor intins, Care-si destrama virful, pe cit i se ridica Un capatii in haos, de-o stea de unde-i prins.
Singuratatea-n zale mi-a strajuit cavoul Ales pentru odihna ranitului ostean
Si i-a cules auzul catifelat ecoul
Cu sase foi, al frunzei cazute din castan.
De mult pazeste cripta si treapta ce scoboara. Dar vremea, nentrerupta de morti si craci uscate. Prin miinile tacerii, de ceara, se strecoara Ca un fuior de pulberi si brume deslinate.
Intercalate-n ritmul unicului viu vers Ar mai simti cadenta, de-a pururi ascultata De valuri si de zodii, egale-n pasul mers, Cind s-ar opri secunda si inima sa bata ?
|