Sa fi ramas din rude-ngropati niscai nepoti ? De subt moluz si bime s-au scos aproape toti. Cu toate ca la numar iesea de dimineata Cu mult mai multa lume decit fusese-n viata. Caci dintr-un om, intreaga, nu vine niciodata
O singura bucata.
Si ce-a ramas dintr-insul se scoate pe lopata: O laba, soldul, bratul, intregi numai bucati De om, si zdrente, sferturi, farime, jumatati; O palma delicata, la deget cu inelul Logodnei: nu-ncepuse prapadul si macelul, intr-un sicriu, gramada, intrau de-a valma paie, Tarina-amestecata cu par si maruntaie. Barbatii si copiii, ciozvirte si crimpeie De madulari si resturi gingase de femeie. Unui barbat cu brate, scapat din scrum mai plin,
I se pierduse capul intr-un cosciug strain. Dealtfel, nici-o fata nu mai avea figura. Smolita si-nchegata intr-o caricatura; Si, ca o cobe noua de-adaos, ca un semn, Mai ratacea-ntre racle si un picior de lemn. De se-ntrebau, cu martori, groparii si poporul, Caror cadavre schioape li se cadea piciorul, Si daca mai e locul, tocit si scilciat. Sa fie-a doua oara, cu preot, ingropat. Dar cind porni convoiul sierielor devale, Urla din nou «sirena»-n vazduh a plins si jale.
|