Ma uit la tine. subred vas de lut. Trei mii de ani ai incaput. Veci de vecii, pe care le infrunti. S-au adunat in golul tau, marunti. Si fiecare virsta din vecie, Lasind un fir de praf drept marturie, L-a pus tihnit in ciobul pastrator. Clipa traieste, veacurile mor.
Tu, plin de taine si stirbit in gura,
Ai stat ascuns adinc in aratura.
Nici oasele nu i s-au pomenit
Ale aceluia ce-n zmalt te-a-ncremenit
Si, framintind, ti-a dat obirsii noi.
N-a mai ramas macar din el gunoi.
Tot un pamint, la fel de bun, la fel de prost:
Tu esti aci. El parca nici n-a fost.
Dar inmuiata-n singe si sudoare, Unghia lui ti-a pus un zbenghi de floare
Si, ocolindu-ti coapsa cu subtire Chenar, i-a dat noroiului simtire.
Tu poti sa fii, el poate sa nu fie,
Zgiriitura-i teafara si vie.
Nu esti al singurului Dumnezeu,
Ca luna, ca o stea, ca o pustie,
Esti si al semenului meu.
Briul tau viu, cind miinile-au murit.
Da biruinta gingasului pipait.
Olarul, drept pe palma lui te-a pus Si-ai scos raspuns, la deget, in auz. Fragedul sunet, dulce, lin, E-ntreg si nou ca la-nceput, si plin.
Urciorule de vis si de pamint,
El ti-a dat glas. Eu iti voi da cuvint.
|