Si-a razimat scara
Drept, cu coarnele afara,
Si s-a suit abea
Pina la o stea,
Sa-si faca loc de capatii.
Si ajunse-n ceruri cel dintii.
Scuturarea frunzelor nu l-a ingropat, Vintul nu l-a inecat, inghetul nu l-a-mpietrit, intunericul nu l-a innegrit.
in turlele ramase jos Clopotele spinzurau de prisos Cu funiile de pulbere, scufundate Ca niste festile arse pe jumatate, in drojdiile noptii uleioase.
Steaua tocmai scaparase.
Slova se ispravise
in mucegaiul poruncilor scrise.
Timpul otravit, razimat de morminte,
Nu-si mai aducea aminte.
Se tirau pe pamint sufletele, cenusile.
La biserici, la case, ia toate usile Se chinuia sa moara, de sapte Nopti, un copil calcat de noapte.
|