Cind am plecat, un ornic batea din ceata rar, Atit de rar ca timpul trecu pe linga ora. I-am auzit intiia bataie amindoi, Pierzindu-se-n noiembre prelunga si sonora.
Poate mai bate inca secunda de atunci, Poate-a tacut indata si-asteapta sa mai vie imbratisarea veche, din nou, precum a fost. Si lacrimile tale, in gara cenusie.
Cu limbile oprite pe palidul cadran, Ne-a urmarit plecarea, de sus, ca o fereastra De casa parasita, cu-o raza frinta-n geam. Nu l-ai simtit ca este partas la jalea noastra?
Te-ai impacat sau suferi de vremea ce-a crescut? La ce visezi cind ziua pe lampa ta se curma Si cade-n geam zapada la ceasul cunoscut, Tu, care-ai stat bataia s-asculti, pe cea din urma?
|