O alta taina, limba, nu stiu cum rasare
Si cum se zamisleste dupa tinut si soare,
Mai limpede, mai aspra, mai posaca.
De ce nu-ti poate gandul, ascuns in el, sa taca?
Faptura ei de aer da floare de lumina
Si are, ca porumbul si volbura, tulpina.
Tagaduie, ca mintea, si trup si capatai.
intr-adevar pribeaga, ce-a fost intai si-ntai,
El, Omul? el, Cuvantul? ca limbile-au ramas
Sa glasuiasca mintii, din carti, si fara glas.
Faptura de cuvinte, din grai sunat si muta,
Nu are, cercetata, plamada cunoscuta.
E inger, e mireasma atata de usoara,
Ca fara vant, nici aripi, de cum se isca zboara?
Sileste-te mai tare, iubite gramatic,
Sa-mi spui, ca, pana astazi, tu nu mi-ai spus nimic.
|