Mai mult. tu nu vei mai vedea Nimic, nici cer, mei flori. S-au prafuit din zarea ta.
Ca niste nori. Nici zare nu vei mai avea. Nici ochi cu care s-o masori in geamuri prin perdea.
De-acum straina mina ta iti va sedea deoparte, Ca un condei, pe undeva, Alaturea de-o carte. Si ochii tai, de gura ta, Vor trece mai departe, Decit un nufar de o stea.
Orbit-a viata si, cu ea, Si cintecul si luna. Si unda-n care stralucea S-a stins pe todeauna.
Tu pe vecie n-ei mai fi, Si-ai fost, ma-ntreb, vreodata? Pustiul ma invalui, Cind subt un plop mi se trezi Tot dorul de-altadata!
Durerea mi se pierde-n fum, Tot cautind un vreasc de rost intr-aste drumuri fara drum, in care toate doar au fost, Si nu mai sint acum.
|