Decembre, ca un paradis De marmur si scintei, Hlamida si-a deschis. Si, dintre lei, Un vaiet lin de clopotei Suspina-abia, ca-n vis.
Deasupra noptilor s-a-ntins
Legenda ideala,
Si nu e suflet neatins,
Oricit de stins.
De diafana ei petala,
in care sa nu fi descins
Lumina siderala.
E feerie de argint Cristalizat in turturi lungi Si pe cit ochii ti-i alungi. E marmur alb, neprihanit. Pustiu si nesfirsit.
in umbra lampilor cernite Se varsa vis in cupe noi.
Si capetele mult iubite Se-nvecinesc pe nesimtite, Ca niste frunze de trifoi.
Feti dulci, o clipa-ndragostiti, Pe-atita farmec si senin. Fiti, cel putin, Voi, fericiti!
|