Pe seara ascultasem o vioara
Si parc-o auzeam intiia oara.
Deodata invia o coarda.
Cu o vibrare pin-atuncea moarta.
Un sunet ca un fulger de departe
Din strunele parute sparte
Parca ghiceau, intr-insa. de-ar fi vrut sa fie
Glasul veciei din pustie.
Se desteptara parca de odata
Basmele toate si reveria toata.
Cum poate un oftat, de numai o vioara, Sa zbuciume suspinul de-acum si-odinioara? Din maracini, din spini si din scaieti, Zadarnicea o mie de poeti.
|