Cucuvaie, cintecul tau tirziu, in noaptea cu vestmant argintiu. Are citeva tari silabe. Cu citeva silabe slabe Ce prost, intii, s-a-nfricosat de tine. De cintecul tau cu chemari straine. De fiinta de abur si pucioasa In noaptea lui somnoroasa ?
Ochii tai, mari si teferi, Ca niste luceferi inghetati de uimire. Privesc in suvenire. Tu stii ca destinul e grav in pensula marelui zugrav. Omule, gura strimba, gura hida. Pasarea nu stie sa rida !
Tu esti clopotelul Sfintului Duh
Si treci lung prin vazduh
Si suni lepadarea de sine
Si-mparatia noptii ce vine.
Glasul tau departat si sfint
Spune auzului de pe pamint
Ca sufletul trebuie sa stea
De veghe, inarmat in sa;
Ca sufletul e-o sabie sticloasa
Care trebuie trasa:
Sa-i seinteie stelele-n luciu !
Povara mi-e mintea, ca tuciul.
Tu traiesti fara castel,
Fara pat, far' asternut,
De la inceput;
Fara cufar, fara carti.
Zburind mereu intr-alte parti.
Neasezata nicaieri.
Fara drepturi, fara puteri.
O! cucuvaia lui Dumnezeu, Gindesc c-ai fi sufletul meu!
|