Era seara si subt stele amindoi stam visatori Cimitirul, alb subt luna, inmuiat era-n colori, Se-ntindea spre dealul verde, si-n dumbravi privighetori Modulau prin pomii negri o sublima armonie. Noi, trintiti, visam in umbra, cugetind la vecinicie Si umpleam privirea noastra de ochi vii, scinteietori. Erau vecinicele stele, erau sfintele splendori Subt dumbrava luminata de-ale razelor ninsori Erau ochii ei albastri, era cer si erau sori Ea sedea inmarmurita de cadenta sunatoare.
- «Cineva sa nu ne-auda», mi-a soptit tremuratoare.
- «Nu, ne aflam printre morminte, si esti hirca daca mori»
|