Cioplita din copacul intreg, din buturuga, Nu m-au sapat uneltele de sluga, Iesita pe de-a-ntregul din singura sudoare A unui om, un mester de grinzi si de zavoare.
Nici n-au intrat in trunchiul din codru, doborit, Piezis nici fierastraul, nici joagarul tirit.
Sint cioplitura dreapta, pe muche, de sacure, Dintr-un stejar de vesnica padure, Cu scobituri cinstite, crestate de topor. Am stat opt veacuri straja aceluias izvor.
Titinile-ngropate, cu drugi si cu belciuge, Le pot urni nainte, cind vor sa li se-njuge, Si-nchide inapoi, Spinarile de tauri, alaturi, cite doi.
Tu, care stii deschide si descuia cu-o soapta. Esti mai presus de mine, de mester si de fapta.
|