Cunosti in vreme visul ca sfirseste. Ti-ai asteptat osteanul trist pe scut Sa-ti intre-n zale reci in asternut Si sa-ti framinte trupul tilhareste.
Si te socoti ca iedera, deodata, Ramasa-n leganare si pustiu. Ai banuit ca platosa-i patata, Pe care odihnisesi, cu rachiu.
Faptura vrajitoare si duioasa! Nu te-am oprit s-astepti si sa suspini Ci te-am lasat sa-l incilcesti in spini Fuiorul vietii tale de matasa.
Mi-am stapinit pornirea idolatra Cu o vointa crincena si rece; Caci somnul tau nu trebuia sa-nece Sufletul meu de piscuri mari de piatra.
Durerea noastra-aduce cald si bine Celor hraniti cu jertfele din noi. Eu, noaptea, ca un pom, ascult in mine Cazind miloase,-n cuiburi, sfinte foi.
|