Pamant al tarii mele si al meu,
Nu m-ai uitat? E pasul meu. Sunt eu,
Cea mai nevrednica odrasla de plugar.
Primeste-ma, prea-bunule, in brate, la hotar
Am hoinarit pana la Marea mare,
Peste mai multe randuri de hotare,
Cu fluierul, cu cainele-asmutitul
in brau si cu tovarasul cutitul.
C-am invatat din vreme, de la tata,
Sa-l sufar fara teaca si de lupta gata.
Am tras si eu in tine o brazda, nu degeaba.
Ma asuprea nevoia, ma-nghesuise graba.
Am pus altoaie-n spin si maracine.
Primeste-ma, Pamantule, cu bine.
Fusei un pom hoinar in lumea toata
Cu poamele mai rumene cateodata,
Simtindu-le din ramuri cum se coc
Si-ntinerit, dar trist de-atat noroc.
M-ai ridicat cu poamele-n lumina.
Copacul ma durea din radacina,
Caci scanteiat de stelele streine,
Pamantule de-acasa, ea ramasese-n tine.
|