Pamint al tarii mele si al meu, Nu m-ai uitat ? E pasul meu. Sint eu, Cea mai nevrednica odrasla de plugar. Primeste-ma, prea-bunule, in brate, la hotar.
Am hoinarit pina la Marea mare. Peste mai multe rinduri de hotare.
Cu fluierul, cu ciinele-asmutitul, in briu si cu tovarasul cutitul. C-am invatat din vreme, de la tata, Sa-l sufar fara teaca si de lupta gata.
Am tras si eu in tine o brazda, nu degeaba. Ma asuprea nevoia, ma-nghesuise graba. Am pus altoaie-n spin si maracine. Primeste-ma, Pamintule, cu bine.
Fusei un pom hoinar in lumea toata, Cu poamele mai rumene cite o data, Simtindu-le din ramuri cum se coc Si-ntinerit, dar trist de-atit noroc. Mai ridicat cu poamele-n lumina. Copacul ma durea din radacina, Caci scinteiat de stelele streine, Pamintule de-acasa, ea ramasese-n tine.
|