Tiara, grea pe frunte, de aur gros batut, S-a faurit frumoasa, acum vreo sapte veacuri. Muncita, in robie, de mester priceput A-mpodobi tertipul cu gingasii si fleacuri.
Aci, cunosti calciiul ciocanului, lovit In bulgarii de aur supusi silit strivirii Si-ncovoiati de-o floare la locul potrivit, Prinzind infatisarea, treptat, a-nchipuirii.
Aci, se subtiaza metalul straveziu. Si, fir plapind, ca firul de par prin flori se coase; Tors ca din furci de aur si ajungind matase, Pe nicovala neagra, se isca nimbul viu.
Trei rinduri de zmaralde, ca dintii din gingie. Rotunde, deopotriva, jurimprejur rasar, Pe-alocuri intrerupte de-o piatra rubinie Si de un bob mai mare de vechi margaritar.
Pastrata pentru Pasti in camin cu-ncuietoare, Tiara sta-n parete, pazita de doi sfinti. Albastrul captuselii patat e de sudoare. Pe crestetul, din vremuri, al fostilor Parinti.
|