imi voi ucide timpul si visurile, deci, Carpi-voi pe-ntuneric mantaua vietii mele. Drept multumire sti-voi ca cerurile reci Vor strecura prin gauri lumina unei stele.
Sa las sa umple cerul cu vastul lui tezaur? invesmantat domneste, sa trec cu giulgiul rupt;
Pe coate cu luceferi, spoit pe piept cu aur Si tatuat cu fulger, sa nu-nving? sa nu lupt?
Sa bat noroiul vremii, cu ochii-nchisi. Hlamida Sa-mi scoata-n drum nerozii, ranjiti, din carciumi, beti. Ca fluturii, ce rabda sa-i poarte-n praf omida, Sa rabd si eu in mine, povara, doua vieti?
Un om, trudit si-acela, imi va deschide maine Mormantul pomenirii cu mana-i preacurata, Ca sa ma franga-n soare, schimbat prin moarte-n paine, Si fratilor din urma, soptind sa ma imparta.
Dar ziua care trece si ma raneste-n treacat imi umileste carja si-mi inconvoaie crinii, Si inima urmeaza s-atarne ca un lacat Cu cheile pierdute, la portile luminii.
De ce nu pot sa nu stiu, de ce nu pot sa n-aud in ce sta rostul zilei si pretul de-a ti-o trece? Deschide-mi-te, suflet, prin sapte ochi de flaut, Si cantecul si viata si moartea sa le-nece.
|