lata-l cuprins in singura lumina Ce-o altoieste cerul pe pamint. De linisti mari cararea lui e plina Si pasul lui e tinar, drept si sfint, Precum ar fi al codrilor de stele Cind s-ar misca din loc, si-n mers Pastorul alb, ivindu-se-ntre ele, Si-ar face drum, pascind, prin univers.
L-asteapta-n zari talazele de fier: Nestrabatuta lor intunecime -Ce bat zagazul limpedelui cer Cu spaima, hotarire si cruzime. E o statuie de-ntuneric sfintul, Si ochiul care sa-l patrunda
Nu l-a nascut din lutul Iul pamintul.
Ca sa-l ridice peste el si unaa.
Amfora.-n jur cu-o antica pictura Ce-si aminteste-n murmur c-a ramas Plinul de umbra pin' la gura, Vas tamiios, pe-un fost iconostas, Du-te, purtata-n soare cu mindrie, Pina acolo unde-s zori de seara. Si varsa-te in bezna cenusie intreaga, linistita, solitara.
|