De suflet iti atirna cerceii ca de bolta, Tii in verigi si luna si soarele si norii. Tresari din tot azurul cind l-au atins cocorii. Si stelele din spice adie ca o holda.
Ti-e sufletul ca marea, in crunta ei putere. Se zbat corabii negre, furtuni si morti craiesti,
in milurile groase dorm umbre si mistere, Ca-n fundurile vremii ascunse prin povesti.
Ti-e sufletul ca brazda, ca griul, si renaste, Plugarul si sudoarea de singe, boul, plugul, Nadejdea araturii bogate catre Paste, Si ploaia-nviorata si noua si belsugul.
Ti-e sufletul ca floarea duminicii sonore. Mireasma de lumina si leacul fericit. Otravurile-ascunse in ierburi ti-l ucid.
Dar sufletul ti-e inca si mai presus de toate, Cite n-ajunge gindul si cerul nu le stie. Si sufletul boleste-n tristetea ca nu poate Ce nu poate sa fie si nu va fi sa fie.
|