Un veac s-a scurs, si impreuna, Lungiti subt un capac de piatra Ne crede morti intreg pamintul. Ah, de-as putea sa-mi las mormintui. Si lumei care vesnic latra Sa-i strig ca totul e minciuna!
Un veac. Iubita mea, de cind Am adormit culcati alaturi! Fu dulce cupa cu venin! Ne-a-nchis destinul in sicriu Ca doua pagini puse-alaturi Subt o prunela lacramind.
Simtiram carnuri, oase, scoase, Cazind in jurul nostru rupte. Acum, trintita linga tine. Cupola multor clipe line, in urm-atitor vane lupte, Zimbeste lantului de oase.
Suris amar si fara preget
incremenit pe-un lant de dinti,
imi dai fiorul unor zimti
Ce-mi trec pe frunte ca un deget
Si cit as da sa vad ca minti
Chiar azi, cind stiu ca nu mai simti!
Enigma searbada si rece, Din tine nu-nteleg nimic. Sa vad in tine nemurire? Un ris ironic care trece Si el, ca toate, spre nimic, Ori un simbol de fericire? Ah! stiu, Iubita: lumea-ntreaga Acelas trist sfirsit il are, Sintem si noi la fel cu ea? Mai e vreun fir care ne leaga, Sau peste toate-o luminare S-a stins, si-un glas de cucuvea?
Ghicesc ca buzele-ti sint rupte De-atitea horde blestemate. Ca nervii tai sint rosi de viermi. Ridica-ti pasii, largi si fermi, Arata-mi stelele curate Din negru-abisurilor supte.
Oh, de-ai ramas aceeas Lie, inalta-ti fruntea, palid vals
- Dar daca visul meu e fals? Dar daca totu-i nebunie?
|