| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Primavara de Virgil Gheorghiu E primavara iarasi si pasarile cinta Ascunse printre frunza ciresilor albiti, Un cintec de-amintire, iubirea noastra sfinta Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Turmele soarelui
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Tudor George
|
|||
|
|
|||
| Era o zi cuprinsa intr-un potop de soare Ce inunda orasul in seu topit si-n miere, Cand fiecare turla parea o lumanare Cu boiul lins de flacari, scalamb, fara putere. Deasupra, peste case, plutea o apa-a mortii incat intreg orasul parea fata morgana Plopi fumegau subtire cu prapuri, spelbe tortii Pe zarile incerte clatinandu-si lin pulpana In dupa-amiaza ceea in care si asfaltul Se molesea-ntre pietre, glotandu-le-n gingie, O lene fara seaman acuprinsese-naltul, Necum sa mai pluteasca vreo-ntraripare vie! Cu plumb topit pe aripi, cutezatoare vrabii, Mai atingand cu burta in saltul lor tarana, inconjurau havuzul cu sclipitoare sabii Ce le rotea de-a surda peste prapad fantana. Parea ca-i, mai degraba, un car persan cu spite Si cu hangere lucii ce scapara-n lumina Cand macina-n de-a valma solarele cosite Si-armuri din solzi de sarpe ce-i cad sub ghilotina! O prevestire, totusi, purtau acele spade Rotite-arhangheleste, sus, peste soclu-n crestet, Desi, neluand aminte inaltelor tirade, Se culcusau prin pulberi, vrabeti cu puful vested Aceasta este clipa in care, de departe, Razbise dinspre margini, din stinsele cartiere, Un lung exod fantastic cuvantator de moarte, Urnindu-se spre moarte cu ultima putere. Crezui un roi de muste, la inceput, si parca Zarii un bloc de neguri crapandu-si mozaicul, Precum in toiul verii starnite muste-ncearca Un zbor compact, extatic, intr-un vacarm ridicul Pe urma se prelinse ca o imensa pata De instabile tonuri, mereu intunecoase, Ce-nchipuiau o tramba de elefanti plecata Spre tintirimul carnii si-al putredelor oase Aceasta viziune din urma fu cea justa: Curand se-adeverira funestele impresii! Era, de fapt, o turma manata dinspre pusta, Cu trunchiuri mari, ghiolbane, ca un exod de gresii Nediferentiata persista-n creier zarea, Dar orice punct ce vine si se bosumfla-n fala Amplifica si face un fluviu vast cararea, Contura unei vite crescand monumentala! (Io-s dinspre baragane si ochiu-mi recunoaste Cum pe tipsia-ntinsa confunzi un praf c-un vultur, Or astru-n zori l-adumbra zvacnirea unei broaste, Or holdele le-asemui cu-a marilor tumulturi) La fel, nimbata-n colburi, deosebii cea turma, Si, ager la privire, curand bagai de seama, Cum se luptau bouarii pe laturi si pe urma Sa-nchege acea panza ce-ntruna se destrama Iar oamenii aceia se clatinau spre-ncoace Pareau sa se desprinza din neguri de balada Pareau ca sunt din cremeni zdrobite sub tesace, Hirsuti cum insisi codrii cand vantu-n ei se-nnoada. Ast chip, se-apropiase, desi parea sa stee Ca inramata-n zare fantastica devalma: Din pata de culoare o lanceda maree De politonuri sumbre in revarsare calma A desprimavarire pareau cum se dezgheata Baltatele coline prin aburi de zapada, Or cum prin bura toamnei ti-apare codru-n ceata Cand vantu-i haituieste bezmetica cireada Erau, de fapt, aceleasi patetice cornute Cu ochiul scurs, cu cornul pierdut de-un nobil zimbru, Dar osebii pe trunchiuri cu fieru-ncins cusute A mortii ecusoane: un A - funestul timbru! - Am inteles atuncea exodul unde duce Si-mi afundai privirea taise ca jungherul Prin vitele acelea prostite la rascruce Prin ochii lor albastri care reflecta cerul Curand pareau mai clare impresiile mele - Ca deslusind pe-o harta un munte de-o prapaste - Se scorojira-aievea conturele acele Prin adancite riduri si crenelate coaste. Mi se parea ca nu stiu ce zeu, zdrobind din fase, in pumn gigant, lucrarea-i pe care n-o regreta, Inchipuise-aceste gigante cocoloase, Friabile materii si schelarii de creta! Razletele copite cu bonturile-n laturi Parca-si purtau povara pe loc, ci nu-nainte, Iar cozile tarate ca ofilite maturi La barza unii groaznici deloc nu luau aminte. De boii antici parca un fulger imi aminte Si-i vad cu flori, ghirlande, la caruri triumfale, Cand sorcove de sange purtand pe oseminte Si rane creponate, mi-apar acestia-n cale! Ce inutil sa dibui funestele-aparitii De-au fost or vaci de lapte, or tauri de prasila! Neiertator, deasupra, sta soarele-n solstitii, Le sfichiuie din raze cu cnutu-i fara mila De-a fost candva o vita cu uger rotofei, Ce potopise lumea in fluvii dulci de lapte, Si care propasise o turma de vitei? Sleita, o vanduse taranul intr-o noapte! A fost un taur ager pe care in franghii Flacaii cei mai trupesi l-incocarjau la monta, Roind vreo sapte sate cu-a'sale pandalii? Ce rapanoasa-i astazi statuia lui de fonta! Asemeni evocare si altele la fel Cu bivoli ce se culca, nepasatori, in balta, Din satul meu se-ntoarna spre mine, catinel, Si-asemeni unor umbre, greoi de tot se salta Dar bivolii acestia si-aceste vaci si-acesti Nefericiti boi jilavi curgandu-mi prin pupila, imi par a fi relicve si epoci nefiresti -O pastorala tampa, un secol de argila! Fumez cate-o tigara in tihna uneori Si-o vad cum mai persista in scrumu-i, ca o carpa, Care la primul tremur, cand degetu-ti strecori, De parca nu fusese in forma ei, se surpa: La fel si-aceasta forma ce dainuie masiv Sta-n ochiul meu de pusta care, de-a surda, cata Sub stresinele palmei, prin zari, fara motiv, Spre turmele muntoase ce parca-ncoa s-arata Copilarie-apusa, o, inca mai invoc Miraju-acelei clipe care-o credeam vetusta, Cand asteptam, zadarnic, sa-i vad urniti din loc, Sa se stramute muntii spre cerul vast din pusta! Copilaros ramas-am si inca mai regret -Si - ca atunci - aceeasi tristete ma adumbra; Se surpa tot ce-aievea imi pare ca-i concret, Cum se topesc toti muntii in propria lor umbra! Sa nu-mi vorbiti de pusta - caci pusta eu o stiu Voi, umbre tabarate in ochiul meu, olalta; O clipa de-nchid pleoapa, veti fi doar un laviu, Cum bivolii de neguri se toropeau in balta! O, turmele luminii prin pusta ratacind! Va sorb din amintire, imagini arzatoare, Leite unor ape de aur si argint A caror frumusete a izvorat din soare! Ah, evocari peltice! In laturi, gand patetic, Tristetea scursa-n ochii jilavi de dobitoc! Revad hlamida turmei, fasii - petic cu petic: Vad era ce se scurge cand ere-i vin in loc! Caci iacata exodul acesta stins de vreme Ce pare a fi scrumul unui fantastic rug! Mai staruie-amintirea incoronatei steme, Si pieptul ars de bice si soldul spart de drug! Mai staruie-amintirea spasitelor istorii Cand genunchea-n tarana, rapus, ultimul bour Ce-mparatea taramul izvoarelor si-al florii Si liber da prin codri, cu bunget vast, ecouri! Mai recunosc hidalgii acelei triste spete Si turmele acelea din pusta-ale luminii Heraldica grefata cu bate si cu bete Si tihna de pe balta si vantul si ciulinii Prin forfota urbana a serii isi prefira Exodul trist de umbre pacloasele releuri Cu coarnele gigante in despletita lira Pasind prin bulevarde cu nante defileuri Atuncea, metempsihic, o turma de tramvaie Peste tipsia pietii da buzna sa rastoarne Bolovanoase brazde prin formele greoaie, incrancenand spre spate metalicele coarne Afund, prin aratura de umbre-si taie parte Si cum sub fier pamantul in laturi il azvarle, Se razletesc deoparte, ciozvarte de ciozvarte, Din turma bulucita, orbis, spre cheiul garlii O, trist exod de epoci si aparitii sumbre! Nefericita turma ce treci precum trec anii! Lung intovarasira acest exod de umbre Cu vaste policandre boltite-n parti, castanii Gigantica alee cu trunchiurile dure Urmeaza-n pas cu turma, molcum, aceeasi cale; Le mai aduce-aminte de munti si de padure, Ei insisi parca-s bouri - fapturi monumentale Iar ceialalti, din urma, cu ultima putere, Cu muget surd rasufla si-adulmeca poteca Si multi din ei se surpa in trista-ngenunchere, Ca pelerinii stranii care tanjira Mecca Tarziu, funesta poarta si-nchide iar firida ingurgitand tot fumul si ultima fantose Atunci, ca-ntr-un spectacol fantastic de corrida, insangerat, amurgul zvarli esarfa rose intr-o imensa gura, dintatele gratare Pe dedesubt devora si macina-n masele Fantasticul balaur al apei funerare Flamband cu vi peri brune si rosii catifele Castanii isi incurba spinarile-ntr-o rana, De parca vor sa surpe gigantica cetate, Unde e scris ca-n tainiti de-a pururi sa ramana Acei ce nu-si pastrara campestra libertate! Curand se face noapte si cerul - bivol negru -Din balta lui de neguri se salta cum strabunii Acestor sumbre turme si - aparand integru -Ameninta, fantastic, sfruntand cu cornul lunii! |
|||
Pune poezia Turmele soarelui pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |