Visez de mult tinutul cu ape de clestar Pe care barci cu pinze alunece arar.
Sa fluture zefirul in albele vintrele Si ochii sa le piarda uitindu-se la ele
Padurea peste unde plecata inainte
Adinca si-ntristata sa stea in zacaminte -
Trceind prin frunzatura copacilor, suflarea Sa fure din adincul padurilor racoarea.
Jar mai departe muntii, zapezi trandafirii Reverse din cratere cu clinele pustii
Arunce pe intinsuri o stravezie pata
Sub care doarma apa, padurea-ntunecata
.
La ora aceasta ceasul il auziti cum bate ? Cum muie si scapa din rotile dintate ?
Benedictin, din vraful de carti, eu ma ridic - Ma uit in departare si nu privesc nimic
Au ce cintari usoare se isca in adincuri,
Pe cind alint in palma matasea de la ciucuri ?
Aici, din manastire, fereastra da pe lac - Rasar in incaperea pervazului sarac.
Din fundul de-ntuneric m-aplec pe jumatate Si-aud sub largul boltii cum inima imi bate,
M-aplec in adincime si ma ridic putin
Ca un potir pe care o mina nu-l vrea plin,
Dar stau in nemiscare si ochiul mi-l atint Zarind trandafiriul zapezii de argint.
Si cad intr-o plutire pe care n-o mai stiu, in apa de racoare a spiritului viu,
Cind pe intinsul luciu al apei de clestar Apar vintrele albe cu tremurul arar
|