Proportiile operei si, mai cu seama, multimea disciplinelor in care VIANU si-a exercitat spiritul creator, sintetizator si ordonator sunt cele dintai date de care considerarea activitatii sale trebuie sa tina seama.
VIANU si-a edificat opera fara graba, dar si fara pauze sau lungi relaxari, perfectionand treptat (pe masura ce apropierea si aprofundarea unor noi domenii ii impunea o reechilibrare) un proiect conceput in linii mari inca inainte de a fi implinit treizeci de ani, adica in perioada studiilor sale in Germania si in cea imediat urmatoare. Acest edificiu dominat de simetria unei - atat de rare la noi - vocatii pentru sistem, a fost produsul unei staruitoare lucrari asupra interioritatii sale mult mai tulburata in adancuri decat a lasat fizionomia sa academica sa se vada; un fond patetic-romantic si o predispozitie boema (descifrabila mai cu seama in poezii si in unele paragrafe din memorialistica) au fost stapanite de forta unei discipline inflexibile, a unei nu mai putin adanci si la fel de caracteristice vointe de configurare in "clasic.